Olympus Marathon

… a fost un maraton incredibil de greu si in acelasi timp si in aceeasi masura frumos. A fost o experienta interesanta si un eveniment la care ma bucur ca am participat. Inca de anul trecut ne gandeam sa participam iar in ianuarie cand s-a dat drumul la inscrieiri ne-am luat inima in dinti si ne-am inscris. Alaturi de noi a fost o delegatie numeroasa de romani (cam 50-60 de alergatori). Noi am ales sa cuplam cu maratonul si concediul alaturi de un grup mai restrans de oameni 🙂

Despre maraton nu stiam prea multe. Toata lumea cu care am vorbit mi-a spus ca este foarte greu iar diferenta de nivel de pe site de 3200m+ ma indreptatea sa cred acest lucru. Pe acelasi site al competitiei nu am gasit informatii usor de analizat asa ca mi-am adaptat o harta a maratonului cu alte informatii ce erau utile pentru mine …

… ma interesa pozitia check-point-urilor pe harta si diferenta dintre ele. Pe langa faptul ca in felul asta mi-am intiparit mai bine locurile pe unde voi trece ma interesa in primul rand daca sa imi iau apa la mine sau nu. In cele din urma nu am luat apa insa am avut bidonasele goale la mine in caz ca era nevoie … nu a fost.

Duminica dimineata am ajuns in satucul Dion de unde avea sa se dea startul. Multi alergatori, mai toti avand super-echipament, compresati, cu ultimele noutati pe ei 🙂 Eu am ales sa alerg cat mai lejer, fara compresie. Minutele dinaintea startului au crescut tensiunea, ne-am urat bafta, am pupat-o pe Rose 🙂 si la 6:30 am pornit. Am luat startul din spate si in primii km mi-a parut rau fiind nevoit sa fac slalom printre alergatori, alegand trase ciudate ca sa pot depasi. In cele din urma am iesit din Dion si plutonul s-a mai ingustat. Mi-am propus sa merg cat mai conservativ fiind un pic temator de diferenta mare de nivel. Asa ca in primii 4 km pe asfalt am mers constant cu 5min/km. Era un ritm ce il puteam sustine foarte lejer … La iesire de pe asfalt a fost primul punct de revitalizare unde am luat din fuga un pahar cu apa sau NERO in greaca. E foarte important sa sti ce sa ceri fiindca grecii nu sunt foarte prieteni cu engleza 🙂 De la km 4 nu aveau sa mai fie pahare, alergatorii fiind nevoiti sa aiba recipienti proprii.

In fine, am iesit de pe asfalt si panta a inceput sa creasca usor, ritmul celor din fata a scazut iar eu faceam eforturi sa-i depasesc. Eu vroiam sa alerg si imi era greu sa depasesc fiindca spre deosebire de cursele de la noi din tara, grecii nu se dau la o parte din poteca. Data viitoare am promis ca trebuie sa invat cum se zice PARDON in greaca …. sau eventual PARTIEEE.

Primii km prin padure nu mi-au placut tocmai din cauza aceasta. Am depasit multi concurenti si de fiecare data trebuia sa accelerez sau sa caut scurtaturi pentru a trece in fata. Lucrul asta inevitabil imi strica ritmul si stiam ca in timp lucrul acesta avea sa se simta. Traseul in schimb era foarte frumos, in anumite sectiuni abrupt insa in mare parte alergabil. La km 10 l-am prins pe Gica, dupa alti 2-3 km pe prima fata si imediat pe vecinul Mihai care avea un ritm foarte bun. Am decis sa merg in plasa lui fiindca nu vroiam sa fortez avand in vedere ca nu stiam ce imi rezerva traseul. Dupa Petrostruga – 2000 m – am intrat in ceata la propriu 🙂 Eu am stat mai mult la check point sa beau apa iar Mihai s-a dus inainte. Il vedeam in fata la 40-50m insa o data cu altitudinea ceata a devenit mai densa si abia daca mai vedeam la 10 m in fata. Temperatura deasemenea incepea sa scada insa nu imi era frig … era chiar bine. Din pacate ceata nu m-a ajutat. Terenul a devenit mai accidentat, cu multi bolovani, iar eu am mai scazut ritmul. La un moment data am ajuns intr-un fel de pasune alpina, panta s-a domolit dintr-o data si eu am data drumul la picioare … insa in 2-3 minute am ajuns la Oropedio – cel mai inalt punct de alimentare la peste 2600 m – dupa 3h:14 min. De aici stiam ca va mai fi o urcare usoara si apoi o lunga coborare. Intre timp m-a ajuns si Gica si am pornit amandoi prin ceata … dupa 1 km l-am prins si pe Daniel Florea si am coborat toti trei pana la Prionia. Inainte de cursa ma gandeam ca pana la Prionia voi putea sa recuperez mult stiind ca punctul meu forte e coborarea. Socoteala de acasa insa nu s-a potrivit cu cea de la fata locului … coborarea este foarte tehnica si sunt foarte multe scari. Mie scarile mi-au stricat ritmul. Nu sunt obisnuit sa cobor pe scari si drept urmare am avut o prestatie dezastroasa. Pe coborarea pana in Prionia am pierdut cel putin 5 locuri. Gica si Daniel au mers in plasa mea pe toata coborarea insa din pacate nu am fost cel mai potrivit pentru sectiunea asta.

La Prionia am ajuns un pic obosit insa mai aveam resurse pentru ultima sectiune de 13 km. Cu o zi inainte de cursa aflasem ca sunt multe urcari si coborari pana la km 40 asa ca am luat un Activator sa dispara si usoara urma de oboseala si am dat drumul la picioare. Aveam 4h:28 la plecare din Prionia si stiam ca trebuie sa alerg destul de tare ca sa ajung sub 6h. Gica si Daniel m-au lasat din nou in fata insa dupa cativa km au ramas in urma. Pe aceasta bucata m-am simtit bine, insa din nou pe coborari pierdeam timp neputand sa cobor bine pe scari. La Km 40 eram pe locul 22 insa pe ultima coborare m-au prins doi greci pe care nu am mai reusit sa-i ajung. Am trecut linia de finish dupa 5h:54min, fiind al 25-lea la Open.

Iata si povestea cursei in imagini … motivul pentru care am astepta asa de mult ca sa postez experienta inedita numita Olympus Marathon

Mi-a placut extraordinar de mult acest concurs in mare parte datorita cadrului natural in care s-a desfasurat. Efectiv am ramas fascinat de frumusetea muntelui Olimp. O sa revin cu placere la acest concurs de fiecare data cand o sa pot. Organizarea a fost excelenta si am ramas impresionat de faptul ca, pe ultimii km inainte de finish, lumea de la terase se ridica in picioare si ne aplauda. Asta inseamna respect si cultura pentru sport … mi-as dori sa vad aceasta atitudine in curand si in Romania. Desigur deplasarea in Grecia a fost cu atat mai faina datorita numarului mare de romani si a faptului ca am stat in mare parte concentrati toti in acelasi loc. Chiar daca sfarsitul vacantei a fost cu peripetii pentru mine si Rose ma bucur ca am participat impreuna la acest eveniment.

… de final … Felicitari lui Adi Bostan care a reusit sa termine pe locul 4 si felicitari echipei EcoMarathon (Adi Bostan, Mihai Orleanu si Nicu Jinga) care a reusit sa termine pe locul 3 competitia rezervata echipelor (cei mai buni 3 timpi cumulati).

Advertisement