2X2

2X2 Race – cursa aceasta mi-a facut cu ochiul inca de anul trecut, insa atunci nu am putut ajunge. Ideea in sine mi-a placut mult iar de zona nu mai zic nimic. Cred ca orice om care iubeste muntele s-a simtit in largul lui in Fagaras.

Creasta Fagarasului a avut tot timpul o atractie speciala pentru mine. Imi place mult profilul si terenul chiar daca te macina usor … privelistea insa mereu rasplateste efortul.

Nu sunt un specialist in curse montane, insa mi se pare un pic atipic pentru un maraton montan. In primul rand pentru ca nu prea poti sa alergi, iar acolo unde se poate trebuie sa o faci cu foarte mare grija. In al doilea rand este diferenta de nivel de peste 4000m (4072m+ cf Strava) care este aproape dubla fata de un maraton montan obisnuit. In alta ordine de idei, tot traseul este la peste 2100 m si ofera pasaje expuse unde iti poti rupe gatul linistit daca nu esti atent. Cu toate astea mi-a placut la NEBUNIE. Anul acesta am fost la un alt maraton deosebit – Olympus Marathon – unde deasemenea m-am simtit extraordinar fiind vrajit de peisaje, insa la 2X2 mi-a placut si mai mult fiindca a fost o experienta 100% alpina si cu mai multa adrenalina.

Si acum sa revenim la cursa … am ajuns vineri seara incercand sa fiu prezent la sedinta tehnica. Pentru mine bucata Capra  – Moldoveanu era o necunoscuta si eram curios sa aflu ultimele detalii. Mi-a placut la sedinta tehnic, ne-am inghesuit toti intr-o camera din hotelul (refugiu nu pot sa-i spun 🙂 ) salvamont iar atmosfera a fost foarte prieteneasca, gustand din plin glumele si ironiile dintre alergatori 🙂

A doua zi de dimineata la 7.30 AM s-a dat startul si cred ca putin peste 100 de alergatori aveau sa inceapa o aventura pe cinste. Stiam ca pot sa ies pe podium asa ca inca de la inceput m-am asezat intre primii oameni pentru a nu pierde contactul cu ei. In Saua Capra am ajuns dupa Gali si Nicu, insa ei au stat mai mult la check point iar eu am dat drumul la picioare pe mica bucata alergabila. In spatele meu era Gali care  a trecut in fata dupa ce eu m-am oprit la izvorul din Fundul Caprei sa beau o gura de apa. In spatele meu Nicu era la cateva minute si uite asa am ramas pana la sfarsitul cursei. Gali s-a departat un pic pe urcaile mai tari insa tot timpul il aveam in campul vizual.

Peisajul era superb, razele soarelui printre norii grabiti, aerul tare de munte, toate ingredientele pentru o sambata perfecta. M-am mai oprit sa fac poze fiindca pur si simplu nu puteam sa nu pastrez cateva amintiri din aceasta zona magnifica. Dupa 2h si 17 minute am ajuns pe Moldoveanu – la vreo 2 minute dupa Gali – si l-am rugat pe Bebe sa-mi faca o poza pe varf. Multam

La cateva minute era si Nicu in spatele meu insa restul concurentilor nu-i vedeam 🙂 Am inceput sa ma intalnesc cu ei abia pe la baza urcarii pe Vistea. Era ciudat si eu eram mirat cat de bine am mers pana atunci in cursa … nu ma simteam deloc obosit iar urcarile mergeau struna. Coborarile si urcarile usoare le-am alergat pe toate. Pe parcursul traseului de inapoiere in Capra, Gali a fost mereu in fata mea la 4-5 minute – informatiile acestea le-am primit constant de la turistii straini (si o parte din cei romani). Mi-a placut ca oamenii ne-au incurajat si ne-au facut loc sa trecem in viteza pe langa ei. La un moment data a fost o “curba fara vizibilitate” unde rulam destul de tare (e portiunea unde am reusit cel mai bun timp din concurs pe mia de metri – 5:48 🙂 ) si m-am trezit fata in fata cu o turista. Ea nu a apucat sa reactioneze insa eu am scos din buzunar o miscare de “Matrix” si am reusit sa trec pe langa ea fara sa o ating. A murmurat ceva in spate insa sunt sigur ca nu m-a injurat … cred ca si ea se bucura ca nu ne-am ciocnit 🙂

In Saua Capra am revenit cam dupa 4h si 20 de minute. Gali era in continuare la 4-5 minute in fata.

Nicu nu stiu exact cat era in spate fiindca era o ceata destul de deasa si nu il mai vedeam in spate. Am hotarat ca dupa urcarea in Iezerul Caprei sa apas un pic pedala de acceleratie pentru a crea o distanta mai mare intre noi. Nu vroiam sa mai patesc ca la Cindrel unde am dus trena si pe final Nusu m-a depasit 🙂 Zis si facut – am rulat ceva mai tare si cand am ajuns pe Laitel nu il mai vedeam pe Nicu in spate. Dupa prima urcare din Caltun insa am facut o greseala mare. Ma mir ca desi am aproape 2 ani de alergare montana, inca mai fac greseli copilaresti. La un moment dat traseul banda rosie se intersecteaza cu cruce rosei care coboara la cabana Negoiu. Eu am ajuns la intersectie, nu am vazut mai sus marcajul bun si am intrebat un grup de turisti cum se ajunge spre Strunga Doamnei. Ei mi-au spus foarte sigur pe ei ca tot  inainte. Desi instinctul imi spunea ca nu e bine am continuat vreo cateva minute pe cruce rosie, insa cand am vazut ca traseul incepe sa coboare mi-am dat seama ca am gresit. Si mi-am dat seama ca tot efortul meu de a pune ceva distanta intre mine si Nicu s-a dus pe apa sambetei. M-am intors in viteza insa Nicu era la cateva secunde in spatele meu la intersectia cu cruce rosie … eram foarte suparat pe mine si pe credulitatea mea. In total am pierdut 7 minute. Am plecat in viteza spre Strunga Doamnei si m-am bucurat ca dupa zona de cabluri m-am intalnit cu sotia mea si cu Paula. Fetele faceau din nou galagie mare pe traseu insufletind si animand concursul. Am luat in viteza o gura de cola de la ele si am continuat spre Negoiu. Nicu avandu-ma in campul vizual a accelerat si el si se intampla exact ce dorisem sa evit cand am accelerat din Capra. Eram extrem de suparat pe mine si am pornit intr-un ritm nebunesc pe ultima urcare spre Negoiu. Este primul concurs unde am urcat cu pulsul in gat. As fi fost curios sa vad ce ritm cardiac aveam insa dupa suflu sigur eram peste 190. Ciudat era ca totusi nu ma simteam epuizat dupa un astfel de ritm. Am ajuns pe Negoiu, am baut niste apa si am facut in viteza o poza stiind ca Nicu ma urmarea 🙂 Cred ca au fost maxim 2 minute intre noi pe Negoiu. Pe coborare m-am intalnit si cu Mihai Zlavog care recuperase foarte mult. Eu eram in continuare suparat pe mine si rulam foarte tare pentru conditile date. Am ajuns la Caltun unde m-am intalnit din nou cu Rose si Paula si am mai savurat niste Cola. Nicu se vedea in departare insa nu cred ca erau mai mult de 3-4 minute intre noi. Stiam insa ca urmeaza Laitel – cireasa de pe tort, 1km cu putin peste 200m + iar Nicu urca mai bine ca mine. A trecut greu insa nesperat de bine. Daca ajungeam pe Laitel  avand un avans de 1-2 minute stiam ca o sa-i fie greu lui Nicu sa ma prinda. Cand am ajuns pe varf nu l-am mai vazut in spate … totusi era ceata si am preferat sa trag tare cu ultimele resurse ce le mai aveam. Spre surprinderea mea am alergat bine si portiunile de urcare usoara si diferenta dintre noi a mai crescut. Usor am ajuns la baza varfului Paltinu unde poteca facea stanga si incepea o noua urcare abrupta. Mai exista varianta de a scurta traseul … Accidental am descoperit-o la dus cand fiind multa aceata am ajuns pe o poteca care a ocolit varfurile din creasta de deasupra lacului Balea. As fi putut sa o iau pe acolo insa nu mi s-a parut corect. In primul rand in sportul acesta pentru mine conteaza fair-play-ul iar daca organizatorul a zis ca trebuie sa urmam banda rosie am inceput din nou sa ma chinui pe urcare. Nu era nici un voluntar acolo si ar fi fost foarte simplu sa fac dreapta si sa ocolesc urcarea pe Paltinu si traseul tehnic de creasta … dar nu m-as fi simtit eu bine la final si nu m-as fi putut bucura pe deplin de cursa frumoasa la care participasem. Cred ca este important ca in alergarea montana sa promovam niste valori care sunt mai importante decat competitia cu ceilalti …

Traseul de creasta de deasupra lacului Balea este superb … mi-a placut foarte mult chiar daca eram aroape epuizat. A fost si o portiune tehnica de descatarare si dupa cateva minute cand am vazut Iezerul Caprei aproape ca mi-au dat lacrimile 🙂 Uitasem de el si psihic nu mai eram pregatit pentru o noua urcare. Totusi am incercat sa ma incurajez stiind ca asta era chiar ultima urcare a zilei. A fost si singura urcare unde m-am mai oprit de 2-3 ori pret de cateva secunde sa mai imi trag sufletul. Aproape de varf m-a luat si o crampa… Cand am ajuns in cele din urma pe varf le-am spus voluntarilor ca trebie sa fii masochist sa te inscri la concursul asta 🙂

Dupa Iezerul Caprei a urmat o chinuitoare coborare spre Balea … Stiam ca nu mai aveam sanse sa scot in jurul la 8 ore asa ca am rulat mai incet pe ultima coborare a concursului. Aici si “calitatea” turistilor era mai proasta. O parte erau deranjati ca eu coboram in alergare spre Balea (chiar daca rulam cu grija sa nu dau drumul la bolovani) iar o parte nu mi-au facut loc sa trec lasandu-mi placerea sa fac slalom printre ei pe terenul accidentat. Nu m-am suparat … pana la urma muntele este al tuturor si ei nu aveau nici o obligatie sa-mi faca loc … eventual una de bun simt insa poate cu timpul lucrurile se vor mai schimba.

Am ajuns la asfalt si dupa ultima urcare pe Heliport s-a terminat aceasta nebunie numita 2X2 Race. Nicu a venit dupa 3 minute si a fost un podium 100% zarnestean :).

Mi-a placut foarte mult 2X2. Mi-au placut oamenii care organizeaza concursul … mi-a placut faptul ca au facut totul din pasiune si lucrul acesta se simte. Mi-a placut atmosfera de pe heliport, mi-au placut voluntarii de pe traseu iar locatia a fost cireasa de pe tort chiar daca pe timpul zilei lacul Balea este asediat de tot felul de specimene. Printre ei eram si noi, minoritatea celor care alearga si respecta muntele.

Inca o data felicitari organizatorilor, ma bucur ca am fost partas la aceasta aventura si felicitari tuturor participantilor care au avut curajul sa guste din aceasta mica nebunie.

Cu multumiri fotografilor Marius Miclea, Adrian Crapciu, Catalina Draghici – povestea 2×2 in imagini:

Advertisement