3 Munti … in alergare

Posted: June 11, 2013 in Mountains, Trail Running
Tags:

Anul trecut participasem la primul meu maraton pe bicicleta (a fost un ultra de fapt de 57 de km). Era o premiera pentru mine si o noua experienta foarte interesanta. Anul acesta am avut parte tot de o experienta noua si de o premiera, am facut cele 3 ture de bicicleta ale concursului, in alergare, alaturi de Mihai Orelanu si Corin Fodor. A fost extraordinar, greu de explicat in cuvinte insa am sa incerc totusi sa spun si povestea din spatele pozelor.

Totul a inceput cu cateva luni inainte cand Mihai a venit cu ideea sa parcurgem cele 3 ture in alergare. Mi s-a parut super tare ideea si am acceptat fara sa ma gandesc foarte mult :). Apoi pe masura ce se apropia termenul de 7 iunie am inceput sa am ceva indoieli daca am sa reusesc sa termin cei aproximativ 140 de km ai cursei. Nu mai alergasem niciodata mai mult de 45 de km si in nici un caz nu facusem cate un maraton (si ceva) timp de 3 zile consecutive. Insa, sunt un om caruia ii plac provocarile, experientele noi si aveam si cateva sute de km in picioare de la inceputul anului. Stiam deasemenea ca va fi greu si va trebui sa am o alta abordare asupra cursei.

Legat de abordarea cursei am avut noroc sa alerg alaturi de Mihai si Corin care aveau deja multa experienta in cursele lungi si de la care am invatat cum trebuie sa abordezi o astfel de cursa. Deasemenea a fost o placere sa-i am ca parteneri in aceasta nebunie frumoasa.

Ziua 1 – emotii, dureri, temeri

Dupa o plimbare cu ceva peripetii am ajuns la Stoenesti vineri dimineata. Acolo am aflat ca si Corin vrea sa faca tura de 3 Munti (fara sa stabilim ceva in prealabil) asa ca pana la urma aveam sa fim 3 alergatori pe langa echipele de biciclisti. Startul a fost insorit, lucru ce nu avea sa se mai intample pentru celelalte 2 zile :). Si asa am pornit noi usurel pe cei 6 km de asfalt pana cand aveam sa prindem un drum forestier care avea sa ne duca pana sub varful Leaota.  Au fost 18 km de urcare usoara pana la 2050 m unde era primul punct de hidratare/alimentare. Pentru mine insa incepusera durerile in zona soldului inca de la km 6. Am mai alergat presand cu mana in zona respectiva (lucru care ajuta pentru cateva minute) insa nu puteam sa fac toata etapa cu mana pe sold. Deja incepeam sa ma intreb daca reusesc sa ajung cu bine la finish … imi doream foarte mult sa alerg in toate cele 3 zile si nu intelegeam ce este cu durerea asta. Cand am inceput sa coboram spre Fundatica si genunchii imi mai trimiteau niste impulsuri si mi-am impus sa merg cat mai conservativ. Eram foarte atent la fiecare pas ce il faceam si incercam sa pun cat mai putina presiune pe sol aterizand pe cat posibil in partea din fata a labei piciorului. In cele din urma am ajuns la finish terminad cei 43,2 km in aproximativ 6 ore.

Dupa un dus (rece) am inceput sa ma simt ceva mai bine insa per total ma simteam mai rau ca dupa ce terminasem EcoMarathon unde am alergat mult mai tare. Am dormit mult vineri noapte, cam 10 ore iar sambata de dimineata ma simteam mai bine insa soldul tot ma supara.

Ziua 2 – ploaie, namol, mirare

Ziua 2 a fost mohorata la start … in concordanta cu starea mea de spirit. Ma gandeam ca daca m-a durut asa de tare soldul ieri, cu siguranta azi o sa am probleme si mai mari fiind cea mai grea si cea mai lunga etapa. Am pornit usor si in curand eram pe traseul de EcoMarathon in sens invers. Alergarea nu era foarte placuta pe coborari unde simteam o unghie innegrita de la piciorul stang. Soldul inca ma mai supara insa parca nu la fel de tare ca ieri. Am ajuns repede pe urcarea spre Ciocanu unde peisajele pitoresti parca ma incarcau cu energie. In mod ciudat ma simteam din ce in ce mai bine. Cu fiecare km ce trecea parca nivelul de oboseala si de durere din incheieturi si muschi scadea. Usor, dar constant. Astfel am inceput sa ma bucur mult mai mult de peisaj chiar daca afara ploua. Case vechi si frumoase in ceata, verdele crud al pasunilor, covorul de flori proaspat inflorite, aerul curat de munte, jocul norilor printre dealuri … cu gluga pe cap ma opream din cand in cand sa mai fur cate o bucatica din acest decor intr-o poza. Apoi a venit cireasa de pe tort … Zbarcioara. Anul trecut am avut un ranjet pe fata pe toata portiunea respectiva. Nenumarate treceri prin apa in viteza cu bitza. Anul acesta nu a fost deloc mai prejos. M-am bucurat enorm de trecerile prin apa si de senzatia de apa rece pe muschi si incheieturi obosite. Acolo ne-am intalnit si cu Luci Clinciu care era ca o naluca, aparand pe neasteptate pe traseu, asigurandu-se ca toata lumea e ok. Am trecut de satul Magura si am coborat pe un namol pana peste glezne in Prapastiile Zarnestiului. Aici eram la mine acasa 🙂 Deja durerile de la sold disparusera complet. Ma mai supara din cand in cand glezna (care inca nu se refacuse complet dupa ce am luxat-o in decembrie). Glezna m-a suparat in mod constant in toate alergarile lungi din anul acesta. Nu era o durere acuta insa jenanta care te face sa calci un pic mai usor cand alergi tare la vale. Noi insa nu alergam foarte repede si durerile erau sporadice si scurte … mult mai suportabile decat durerea de sold din ziua precedenta. Am ajuns in cele din urma in Saua Joaca unde exact in punctul de control s-au facut cei 42 de km ai maratonului. Dupa inca 3 km urma o zona neexplorata de mine. Namolul si ploaia ne-au insotit pana cand am inceput coborarea spre Sirnea pe un drum forestier. Din nou Luci apare din ceata … mai schimbam 2 vorbe, mai facem 2 poze si continuam spre punctul de alimentare din Sirnea. Acolo deja trecusem de 50 de km … si ma simteam bine. A urmat o urcare scurta pana la drumul national pe care am alergat-o impreuna cu Mihai fara nici o problema. Ma miram cum de mai am resurse dupa atatea ore si atitia km alergati. Nu m-a obosit deloc urcarea si de-abia asteptam sa ajungem in urcarea din Cheile Gradistei. Alergam deja de 7h si 30 de minute parcurgand aproximativ 54 de km. Impreuna cu Mihai si Cindy (cu care ne-am intalnit intamplator pe coborare) am alergat pana sus la Cheile Gradistei Fundata cu o medie de 6.30 / km, nu imi venea sa cred … Inainte de finish l-am asteptat pe Corin si am trecut linia de sosire impreuna. Total 57 km si 2300 m+. Desi ultima alergare de 3 km a reprezentat un motiv de uimire pentru mine cel mai mare semn de intrebare era cum de ma simt muuult mai bine astazi in comparatie cu ziua de ieri. Ceva nu era logic … am alergat mai mult, pe un fundal de oboseala si dureri acumulate in ziua precedenta, si totusi ma simteam mai bine. Este o intrebare la care nici acum nu am un raspuns clar insa m-am bucurat ca am reusit sa finalizam cu bine si a doua etapa a celor 3 munti.

Ziua 3 – mai multa ploaie, nelipsitul namol si bucuria finish-ului

Ultima zi a fost foarte faina. Chiar daca ploua marunt la start, starea mea de spirit de data asta era mult mai buna si ma simteam mult mai bine fizic. Deasemenea au venit forte proapspete in randul alergatorilor – Marmota, Dragonu, Marius si Gica. Ultimii doi au mers mai tare insa cu Marmota si Dragonu am conversat tot drumul 🙂 Chiar daca a plouat aproape toata ziua m-am bucurat mult de traseu. Bujorul de munte era la fel de frumos pe Bucsa, namolul din Strunga si de pe bucla 2-3 iti dadea cateodata impresia ca esti pe schiuri, verdele era la fel de crud asa ca nu am avut nici un motiv ca sa nu imi placa alergarea. La fel ca in primele 2 zile am invatat sa merg foarte atent, scopul fiind acela de a termina cu bine cursa. Cand am ajuns la Cheile Gradistei Moieciu eu si Mihai am dat drumul la motoare si am alergat cei 5 km in 34 de minute pana sus in Fundata 🙂 A fost din nou extraordinar, de parca nici nu alergasem 140 de km in ultimele 3 zile :). Total ziua 3 – 41 km si 1950 m+.

Un fel de concluzie

Ma bucur enorm ca am am fost partas la aceasta nebunie frumoasa … vorba lui Mihai: “avem ce povesti nepotilor” 🙂 Experienta celor 3 zile in cei 3 munti m-a lasat cu ceva semne de intrebare. Sunt uimit de capacitatea de refacere a organismului nostru si cel mai mult ma intriga intrebarea: “Oare ce este dincolo de zona de confort?” De fiecare data cand am trecut de ea am descoperit lucruri uimitoare despre mine si despre noi ca oameni. Prima data am trecut bine de tot de zona de confort la primul meu maraton in Piatra Craiului in octombrie 2011. Atunci, dupa 1 luna de recuperare, am scapat de sindromul ilio-tibial cu care fusesem diagnosticat. 3 Munti m-a scpat de durerea de glezna (astazi nu am mai simtit-o deloc, desi dupa fiecare alergare lunga a doua zi ma durea destul de tare). Deasemenea si durerea la sold a disparut complet dupa ziua a 2-a de alergare. Desigur trecerea dincolo de zona de confort nu trebuie inteleasa ca o iresponsabila chinuiala. Daca durerea de la sold ce am resimtit-o vineri era acuta probabil ca renuntam la alergare insa am avut un plan si multa determinare si mi-am dat seama ca nu o sa mor daca o sa continui. In cel mai rau caz terminam tura mai greu, sau poate a doua zi nu mai puteam alerga, insa am fost dispus sa-mi asum un risc oarecum calculat.

Le multumesc lui Mihai si lui Corin ca am avut ocazia sa alergam impreuna la 3 Munti si imi pare nespus de bine ca am reusit sa finalizam cu bine aceasta nebunie frumoasa.

Advertisements
Comments
  1. Superba aventura! Ai si resurse fizice si psihice, asta am observat si eu, unele dureri trec daca faci si mai mult efort. A iesit frumoasa si povestea din spatele pozelor 🙂 Felicitari!

    • alexitu says:

      Mersi Adi, intr-adevar a fost o experienta bogata din toate punctele de vedere si ma bucur ca am avut ocazia sa trec iar dincolo de zona de confort 🙂

  2. Stefan says:

    Felicitari Alex!
    O reusita remarcabila!

  3. niki says:

    Cred ca a fost o experienta grozava 🙂 Felicitari !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s