Brasov Marathon – un maraton pe masura Brasovului !

Asteptam cu nerabdare primul maraton al anului 2013. Spre deosebire de anul trecut, in 2013 am inceput antrenamentele din februarie. Am folosit Strava de fiecare data cand am iesit la alergari fiindca mi-a placut sa am un calendar cu kilometrii alergati si diferenta de nivel. Asadar acumuland un numar destul de mare de kilometri in antrenamente eram nerabdator sa vad cum se va reflecta acest lucru intr-un maraton.

Mi-a placut de la bun inceput ideea unui maraton in Brasov, cred ca un oras asa frumos trebuie sa aiba un astfel de eveniment. Ce ma bucura si mai tare este ca toate aspectele legate de aceasta competitie (traseu, organizare, organizatori, taxa de inscriere mai mult decat decenta, etc) s-au ridicat la masura Brasovului. Stiu ca sunt un pic subiectiv cand vine vorba de Brasov, insa nu sunt singurul care considera Brasov Marathon un eveniment reusit care face cinste acestui oras. O ideea foarte buna a fost ca plecarea sa fie chiar din centrul orasului. M-a bucurat acest lucru nu doar fiindca este frumos centru vechi al orasului, insa imi doresc ca oamenii sa constientizeze importanta sportului si macar sa se intrebe cand au trecut prin centrul Brasovului ce s-a intamplat acolo si ce faceau cei peste 200-300 de oameni in colanti. Din pacate alergarea nu prezinta asa mare interes pentru media … desi centrul orasului a fost ocupat de o mare de oameni in colanti mai bine de 8 ore, nici un post de televiziune nu s-a sinchisit sa vina sa filmeze startul, sa intrebe participantii cum s-au simtit sau de ce alearga de nebuni ore in sir prin padure. Din pacate traim intr-o societate in care evenimentele cu adevarat valoroase sunt trecute cu vederea si atentia oamenilor este deturnata in derizoriu si in penibil. Astazi de dimineata vedeam la TV ca a participat Calin Popescu Tariceanu la proba de sprint in panta – cu masina bineinteles – ce s-a tinut tot in Brasov, tot in 27 aprilie, la cativa m distanta, insa nici un post de televiziune nu a considerat semnificativ ca in centru orasului o mare de oameni a iesit la alergare.

Acum iata si povestea maratonului … Traseul il stiam in proportie de 90%. Cu o saptamana in urma facusem o buna parte din el cu vecinul meu (prietenii stiu mai bine 🙂 ). Singura necunoascuta era coborarea din Poiana Ruia spre Cariera Veche. Necunoscuta respectiva insa m-a costat un pic … revin cu detalii pe parcurs. Traseul mi-a placut foarte mult de la bun inceput insa stiam ca va fi foarte greu si nu m-am inselat.

La 9 s-a dat startul si nebunia a inceput. Am plecat destul de tare insa intr-un ritm ce il puteam sustine fara sa ma obosesc. La baza serpentinelor am schimbat viteza … stiam ca de acolo (cu exceptia a 2 km de coborare) urmeaza o urcare foarte lunga pana in Postavaru. Ritmul de alergare in panta mi-l setez de fiecare data in functie de respiratie. In momentul in care mi-e greu sa corelez respiratia cu pasii pe care ii fac stiu ca trebuie sa micsorez viteza. Cu o saptamana in urma alergasem toata urcarea pana in Poiana Ruia iar astazi vroiam sa imbunatatesc un pic timpul. Pe serpentine desigur ca foarte multi concurenti au taiat traseul … din punctul meu de vedere nu este productiv. Eu prefer sa mentin un ritm constant astfel incat sa nu-mi obosesc muschii prematur si fara rost. Ce castigau cei din fata mea cand taiau serpentinele eu recuperam fara efort suplimentar pe urmatoarea serpentina. Este foarte important sa ajungi in varful unei urcari destul de odihnit pentru a putea sa cobori in viteza. De la baza serpentinelor pana pe varf am facut un pic peste 19 minute si ajungand fresh pe varf am putut sa dau drumu la picioare pe coborare si in mai putin de 10 minute sa ajung in forestierul din Valea cu Apa. Din acest punct stiam ca va urma o urcare de 8 km si putin peste 700m diferenta de nivel pana in Poiana Ruia. Urcarea asta am facut-o in 1h:02 si am alergat-o exclusiv. Pe o urcarea asa lunga parerile sunt impartite. Sunt alergatori care prefara ca sectiunile mai abrupte sa le mearga la pas sustinut cu mainile in genunchi sau cu bete … si mai sunt alergatori care prefare sa alerge chiar daca viteza este comparabila (sau poate chiar mai mica in panta abrupta) decat daca ar merge sustinut. Eu ma incadrez in categoria a doua. Motivul este urmatorul… piciorul uman functioneaza ca un arc cand alergam. O mare parte din energia impactului se stocheaza la nivelul gambei si se elibereaza la desprinderea piciorului de pe sol. Astfel, din punct de vedere energetic, este mai economic sa alergi (chiar si in panta) decat daca ai merge. Desigur ca anul trecut nu as fi putut sa alerg tot tronsonul asta, insa prin antrenament mi-am imbunatatit tehnica de alergare si acum am putut sa sustin urcarea in alergare fara a avea proboleme cu respiratia sau sa ma simt obosit cand am ajuns in Ruia.  Dupa o prima portiune mai abupta din Valea cu Apa pana in culmea Crucurului, maratonistii au facu stanga si cei de la semimaraton dreapta. Chiar acolo am fost depasit de Robert Hajnal. Dupa vreo 2-3 km i-am gasit bereta pe jos :). Pe Robert inca il aveam in campul vizual si am luat bereta de jos gandidu-ma ca o sa-l ajung sa i-o dau. N-avea rost sa-l strig sa ma astepte … Robert insa a mers foarte bine si nu l-am mai ajuns asa ca aproape de Poiana Ruia i-am lasat bereta pe un trunchi de copac, la vedere, stiind ca o va gasi la intoarcere.

Tot aproape de Poiana Ruia am auzit pe cineva in spatele meu. Nu stiam cine este insa mergea foarte bine. In cele din urma a trecut in fata mea insa nu s-a departat. Vazand ca are cateva fire albe 🙂 m-am gandit ca este in aceeasi categorie cu mine. Pe Postavaru am ajuns la interval de cateva secunde (dupa vreo 2 ore de la start), insa stiam ca pe coborare am sanse sa-l prind si sa-l depasesc. Dupa punctul de hidratare din Postavaru asa a si fost, l-am ajuns si l-am depasit pe misteriosul (pentru mine) alergator. La revenire in Poiana Ruia aveam avans cateva sute de m insa aici am facut o greseala … nu m-am orientat bine si am pierdut traseul. Posibil sa fie din cauza faptului ca pe partie era lumina foarte puternica reflectata si de zapada si brusc am intrat in padure. Cert este ca eu am urcat in loc sa cobor si m-am intersectat cu traseul punct albastru ce urma sa-l urc pentru a reveni in Crucur (langa Ruia). Mi-am dat seama ca am gherlit-o si am inceput sa cobor prin boschetii proaspat inmuguriti. Nu stiu cat am pierdut aici insa eu estimez vreo 2-3  minute. Coborarea pana deasupra la partia Bradu a fost foarte abrupta si tehnica. Nu am putut sa dau prea tare drumul la picioare fiind necesar sa franez in mod constant datorita inclinatiei sau a pietrelor. Ce nu stiam era insa daca misteriosul alergator este mult in fata mea sau daca a ratacit si el ruta. Cand am ajuns la Cariera Veche mi-au spus ca erau 5 minute intre mine si cel din fata insa nu stiam daca cel din fata este el, Adi Iordache sau Robert. Am inceput urcarea pe punct albastru si atunci a inceput greul … incepusem sa simt oboseala in muschi si am luat prima gura de Activator si o fiola de magneziu. Prima parte din urcarea pe punct albastru (spre Pestera de Lapte) este foarte abrupta insa dupa circa 1km se domoleste si usor, usor devine alergabila. Cu foarte mici exceptii am alergat pana am iesit din nou in Crucur de unde urma o (in mare parte) coborare lunga de circa 10 km.

Desi ma simteam obosit am putut sa alerg bine atat pe coborare cat si pe plat, mentinand un ritm de aproximativ 5min:30/km. Totusi nu reuseam sa il ajung pe cel din fata mea … In cele din urma am ajuns in Poiana Stehil unde din nou am aflat ca cel din fata mea este la 5 minute avans. Am dat drumul la picioare spre Fantana Dreptatii unde din nou am aflat ca cel din fata mea este la 5 minute. Deja era exasperant … indiferenat cat de tare alergam cel din fata mea era mereu la 5 minute avans :). Oboseala se instalase bine in muschi insa nu ma durea nimic altceva. In cele din urma am trecut pe sub telecabina din Tampa si stiam ca va urma cel mai greu moment al maratonului … urcarea treptelor lui Gabony. Totul incepe usurel cu o urcare domoala pana la trepte. Si aceasta portiune am alergat-o sperand sa reduc diferenta chinuitoare de 5 min. La baza treptelor insa a inceput chinul … a fost de-a dreptul sadica si masochista urcarea. Mi-era frica sa nu ma apuce crampele insa nu mai avea sens sa merg conservativ. In cele din urma am reusit sa ies in poienitza. Vreau sa le multumesc voluntarilor de la prima bancuta si din poiana care ne-au ajutat sa ne hidratam pe caldura neasteptat de puternica. Dupa poienita panta se mai domoleste si usurel bateriile sau incarcat si am putut sa alerg din nou. Ultima urcare pe varful Tampa – desi scurta – m-a chinuit din nou insa ma gandeam ca in cateva minute o sa ajung la punctul de hidratare din Saua Tampei si apoi in maxim 20 de minute o sa trec linia de sosire. Dupa coborarea abrupta din Saua Tampei am ajuns pe pietonala de sub Tampa si gamba stanga a inceput sa se zbata 🙂 … oups, sper ca nu trebuie sa ma opresc. Desi as fi putut sa alerg un pic mai tare a trebuit sa reduc iar la 5:30/ km. Se pare ca gambelor mele nu le placea ceva mai alert. Si a mai venit o scurta urcare… 🙂 doar 70 de m conform gps-ului si in sfarsit coborarea spre finish. Yupiiii!!! deja ma inhipuiam savurand o bere lanaga fantana arteziana din centru !!! Totusi aveam un pitic pe creier… oare tot la 5 min sunt in urma celui din fata? Cand ajunsesem in poienita de deasupra treptelor baietii mi-au spus ca sunt maxim 2 minute intre noi. Am ajuns insa in parcarea de autocare si a urmat ultima coborare si inca 200 de m pana la finish ! Rose ma astepta si am alergat impreuna ultimii 50 de m. A fost super tare senzatia de dupa ce am trecut linia de finish. Am primit si berea mult asteptata si ravnita … MULTUMESC MIHAI !

Misteriosul alergator se numea Calin Vaipan si a castigat categoria … cu aproape 5 minute in fata :D. Felicitari ! Nu stiu daca lucrurile s-ar fi schimbat daca nu greseam traseul. Cu siguranta as fi sost mai motivat sa trag mai tare daca il aveam in campul vizual, insa eu am fost foarte multumit de rezultat. Am alergat bine si m-am simtit excelent. Deasemenea este si primul maraton dupa care nu am mai facut febra musculara. Traseul a fost greu si solicitant … conform Strava 40,7 km cu 2556 m+. Dupa ce am terminat tentatia a fost mare de a compara cu MPC, Eco, etc … ii dau dreptate lui Radu Milea. Compartia nu isi are rostul. Fiecare maraton are povestea si specificul lui insa, Brasov Marathon este foarte greu si solicitant indiferent daca il compari sau nu cu un alt maraton.

Inainte de start …

Inainte de start …

Prima coborare in Saua Tampa

Pe gabony !

A doua urcare pe Tampa

A doua coborare in Saua Tampei …

APAAAA….

Gata, s-a terminat !

RUPT !

Podium 30-39

Podium 30-39

La final as vrea sa le multumesc celor de la CPNT pentru organizarea acestui eveniment.

Ati facut o treaba excelenta … pe masura Brasovului ! … iar pastele de la final au fost delicioase 🙂

De revenire …

Duminica am dat o fuga la Moieciu de Sus, incarcand bateriile uzate cu o zi inainte alaturi de prieteni pe bucla 3 a EcoMarathon. Pozele nu mai au nevoie de comentarii 🙂

Advertisement