L-am asteptat, a venit, mi-a placut, mai vreau🙂

Ca de obicei EcoMarathon a fost o sarbatoare dedicata naturii, alergarii montane si nu in  ultimul rand acestui loc mirific numit Mo(i)eciu de Sus. De data asta o sa fiu scurt fiindca EcoMarathon este un eveniment mult prea cunoscut si apreciat. Ce rost are sa vin eu si sa zic ca totul a fost excelent ? … DA, a fost, organizarea, cursa, traseul. Nimic nou🙂 De-aia vin asa multi oameni la acest concurs, findca le place tot ce tine de el.

Am obtinut un rezultat foarte bun iar strategia mea de cursa a functionat, recuperand pe ultima bucla 6 locuri. Per total a fost o cursa de sub 4h conform Strava, insa cele 4 minute le-am pierdut incheindu-ma la sireturi (la ambii papuci🙂 ) si in posturile de alimentare. Aici am facut singura greseala din aceasta cursa … nu mi-am luat gelurile inainte de a ajunge in posturi, la fel nici pastilele Salt Stick. Sincer nici nu am fost asa inversunat sa storc si ultima secunda. Pana la urma vreau sa ma bucur de evenimentele la care particip …

Alt aspect important ce l-am observat a fost acela ca un rezultat bun la o  cursa de maraton montan nu se prea obtine pe urcari. Anul trecut am alergat primele 2 bucle integral si per total am avut un timp mai prost decat anul acesta desi in 2014 toate urcarile mai grele le-am mers. Energia castigata s-a transformat in coborari rapide si intr-un ritm foarte bun pe portiunile plate. Acest lucru insa l-a demonstrat cel mai bine Vlad Florin care a plecat usor, a mers accelerat pe urcari si a terminat sub 3h:50.

Ma bucur foarte mult ca nivelul alergarii montane din Romania a crescut mult si isi mentine trendul ascendent. Pentru a intra in top 10 anul acesta trebuia sa scoti un timp de sub 4h😀 Apar fete noi, alergatori tineri, pasionati si acest lucru ma bucura. As fi insa de-a dreptul extaziat daca acest sport ii va schimba si ii va face sa aprecieze mai mult natura si peisajele mirifice ce le avem la noi in tara. Mi-as dori ca pe langa gandurile competitive si orele dedicate antrenamentelor sa fie mai sensibili cu mediul, atunci cand merg pe munte si gasesc un gunoi sa-l puna in rucsac, cand este o manifestatie pentru a stopa explorarea gazelor de sist sau a mineritului cu cianuri sa vina si sa se implice. Ce incerc sa spun este ca trail-running-ul este mai mult decat un sport si acesta este mesajul din spatele catorva evenimente de la noi din tara. In cazul EcoMarathon acest lucru este evident daca analizezi numele evenimentului cat si organizatorii🙂 Deci tineri alergatori care tocmai ati luat contact cu acest fenomen, fiti niste modele pentru generatia voastra … puterea exemplului este cea mai puternica arma. Fiti ambasodori printre restul de tineri care din pacate au alte preocupari sau care nici nu stiu cat de frumos este sa faci sport in natura !

Sa ne vedem sanatosi si voiosi la urmatoarele competitii !

Poveste de week-end

Posted: February 7, 2014 in Competitions

Inceputul de an m-a gasit cu durerea de genunchi aproape rezolvata, insa am mai asteptat cateva zile sa fiu sigur ca s-a vindecat complet. Astfel incepand cu al doilea week-end am inceput turele mai lungi de sfarsit de saptamana. Pentru week-end-ul acesta aveam ceva in plan … o tura la care ma gadisem demult. Sa plec din fata casei in alergare pana pe varful Piatra Mare si inapoi. De ce? Nu stiu un raspun exact de ce mi s-au pus mie piticii pentru tura asta insa, de cand am inceput sa alerg mai mult intotdeauna am vrut sa variez turele. Alergarea este o activitate destul de monotona … pe langa monotonia acesta chiar nu mi-am dorit sa repet aceleasi poteci sau trasee de alergare de prea multe or. Macar vizual sa nu fie monotonie …

Asa ca mi-a vanit ideea asta cu Piatra Mare … anul trecut am mai alergat cu vecinu Mihai si Little Liti de la cabana Piatra Mare pana acasa insa acum mi-a venit cheful sa ajung pana pe varf tot de la mine de acasa.

Zis si facut … exista o mica problema totusi, sunt 9 km de la mine de acasa, pe strada/asfalt🙂 cu trafic, pana la Dambu Morii. Era un compromis pe care l-am acceptat mai ales ca nu ma mai deranjeaza sa alerg pe asfalt.

Imi place cand oamenii din oras se uite intrebator la mine … colanti, rucsacel cu bidoane, in alergare … “Oare de unde a scapat asta?”. Imi place sa le arat con-orasenilor ca se poate si alerga in oras si daca ii bate gandul sa stie ca nu sunt singuri.

Au trecut cei 9 km pana la Dambu Morii si am ajuns in sfarsit la desert dupa un felul 1 si 2 pe care le-am digerat mai greu. Portiunea de la Dambu Morii pana pe varf (ocolind canionul 7 Scari) mi se pare cam cel mai taricel traseu de alergare din zona Brasov. Daca vara l-am alergat integral acum nu s-a mai putut🙂 Zapada era cam mare si dupa ceva km am ajuns sa tai eu poteca. Nu conta, eu ma bucuram la maxim de traseu iar cand am ajuns la cabana Piatra Mare si m-am uita spre oras mi-a tresarit sufletul de bucurie. Ador iarna privelistea din Piatra Mare spre oras … efectiv mi se face pielea de gaina si simt ca mi se incarca “acumulatorii”. Dupa o saptamana agitata in care trebuie sa-mi traiesc o parte buna din fiecare zi sub presiunea deadline-urilor aceste mici sau mari escapade efectic ma deconecteaza complet si imi reincarca rezervorul cu toleranta la stres si cotidian. Sunt rare momentele cand mi se face pielea de gaina (excludem frigul🙂 )insa de obicei se intampla cand ma simt bine, cand ceva ma emotioneaza si ochiul este incantat de ceea ce vede. La cabana era cam viscol dar nu-mi pasa, ma simteam bine, puteam sa alerg sau sa merg sustinut cat sa nu-mi fie frig si dupa o doza de Cola am pornit spre varf. Vantul suiera printre brazii plini de nea, eu alergam prin nameti iar zapada ce se scurgea din copaci ma racorea … sincer a fost extraordinar, au fost cateva minute bune in care am uitat de tot, de timp, de mine. Simturile erau ascutite la maxim si ma minunam ce frumos este pe munte si cat de norocos sunt ca am parte de asa experiente. Am ajuns pe platou unde era un viscol care imi biciuia fata insa era SUPERB. A fost prima data cand am alergat inclinat pe o parte. Din cauza vantului foarte puternic eram nevoit sa ma aplec contra vantului si cred ca unghiul dintre mine si sol era de vreo 70 de grade … chiar aratam si ma simteam ciudat, insa cu Bucegiul, Craiul si Postavaru in vizor nu ma mai gandeam decat la alergare si la norocul ca am prins o zi asa superba pentru alergare. Imi place sa ajung pe varfuri montane, simt cum ma deconectez de nebunia de jos … insa mult nu puteam sa zabovesc, viscolul aproape ca ma lua pe sus. Am facut pozele de varf si am facut cale intoarsa. Cu Snowline-ul in picioare coborarea a fost excelenta chiar si in zonele cu gheata. Imi place foarte mult sa alerg pe zapada pe coborari. Este excelent fiindca zapada se comporta ca un burete si absoarbe socurile. Este o experienta faina si o recomand tuturor celor care nu au incercat-o. Dupa ce am trecut pe langa cabana a urmat o portiune mai abrupta … fiind absorbit de peisaj am scapaat intr-o zona cu zapada mai mare si am rupt o tranta … mi-a placut foarte mult🙂 Mi-a adus aminte de copilarie cand ma rasturnam cu sania pe partie, zapada pufoasa a amortizat caderea iar zapada rece de pe fata m-a trezit la realitate … Dupa cativa km desertul s-a terminat. A fost delicios … insa din nou de la Dambu Morii trebuia sa gust din felul 1 si 2 mai greu digerabile. Cum am intrat in oras si oboseala a inceput sa se faca simtita in picioare insa, important este ca am ajuns acasa cu o poveste faina de week-end si cu rezervoarele pline.